RECHIZITORIU „Dosar 10 August.” Ce spun procurorii la cinci ani de la protestul diasporei: „Un tratament inuman și degradant”

RECHIZITORIU Dosar 10 August. Ce spun procurorii la cinci ani de la protestul diasporei: Un tratament inuman și degradant
Publicat: 10/08/2023, 11:25
Actualizat: 10/08/2023, 11:38

Efectivele de jandarmi au utilizat în timpul intervenției din 10 august 2018 ”importante cantități de muniție asupra protestatarilor”, provocând unor manifestanți arsuri, entorse, fracturi sau afecțiuni ale căilor respiratorii, ce au necesitat pentru vindecare între una și 50 de zile de îngrijiri medicale, se arată în rechizitoriul procurorilor, intrat în posesia Gândul, prin care foștii șefi ai Jandarmeriei au fost trimiși în judecată.

Mai exact, potrivit informațiilor procurorilor, 63 grenade de mana cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe, cal. 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare au fost folosite împotriva manifestanților de către reprezentanții Jandarmeriei.

Peste 300 de participanți la protestul din urmă cu cinci ani cer daune morale și materiale în acest caz.

Întreg rechizitoriul poate fi citit AICI

Cinci ani de la violențele de la protestul Diasporei din 10 august 2018

Un protest va fi organizat joi de mai multe organizații publice în semn de protest față de cursul anchetei din ”Dosarul 10 august.”

Coincidență sau nu, zilele trecute, 16 jandarmi, inclusiv fosta conducere a Jandarmeriei Române, au fost trimiși în judecată în acest dosar, după 5 ani de la violențele de la protestul diasporei din 10 august 2018.

Câteva idei din rechizitoriul procurorilor:

  • „Astfel, potrivit actelor existente la dosarul cauzei 37 în perioada 10/11.08.2018, militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe, cal. 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână, în condițiile în care, la o adunare publică unde au fost prezenți un număr mai mare de demonstranți (cca. 60.000), cea din 01.02.201738, efectivele de ordine publică au utilizat un număr total de 44 grenade de mână cu efect acustic, 189 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 41 cartușe cal. 38 mm., 4 pulverizatoare de capacitate mărită și 5 pulverizatoare de mână.”
  • „Modalitatea prin care inculpații mr. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, col. SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN și col. CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN au înțeles să pună capăt acestei acțiuni de protest, ordonând efectivelor din subordine intervenția în forță împotriva tuturor demonstranților concomitent cu utilizarea asupra acestora a mijloacelor tehnice din dotare (bastoane de cauciuc, scuturi de protecție, spray –uri iritant lacrimogene, grenade de mână cu efect acustic și iritant lacrimogen, PCM –uri și cartușe cal. 38 și 40 mm. cu efect iritant lacrimogen etc.) poate fi considerată drept un tratament inuman și degradant ce a avut un puternic efect disuasiv asupra dorinței manifestanți de a mai demonstra, îngrădindu-le practic una din libertățile fundamentale prevăzute de Constituție și anume libertatea de întrunire.”
  • „Folosirea forței asupra întregii mase de protestatari în condițiile în care aceasta nu era strict necesară și nici indispensabilă în contextul calmării tulburărilor de mase, a avut drept consecință lezarea demnității protestatarilor adunați în număr mare în Piața Victoriei în seara zilei de 10.08.2018 pentru a-și exprima nemulțumirea față de clasa politică aflată la guvernare.”
  • „Din materialul probator existent la dosarul cauzei a rezultat că, la nivelul unităţilor de jandarmi, a existat o fluctuaţie mare de personal, aspect care a generat atribuirea căştilor de protecţie unor lucrători jandarmi, fără operarea corespunzătoare a marcajului de pe casca de protecţie. De asemenea, au fost şi situaţii în care marcajul de pe casca de protecţie al unor lucrători jandarmi a fost acoperit sau a fost incomplet, aspect care a condus la îngreunarea sau imposibilitatea identificării acestora.”
  • „Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor și înregistrările video relevante, coroborat și cu cele menționate de cei doi militari jandarmi agresați, în cauză nu s-a confirmat ipoteza existenţei unui ”scenariu” care să justifice ulterior intervenţia în forţă a organelor de ordine publică.”

Capi ai Jandarmeriei, trimiși în judecată în dosarul „10 august”

Dosarul „10 august” a fost retrimis în judecată, marți, de procurorii de la Parchetul General, la cinci ani după violențele din Piața Victoriei.

Şaisprezece persoane, între care fostul adjunct al directorului general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) Laurenţiu Cazan, fostul inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române Sebastian Cucoş, fostul prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române Cătălin Sindile, au fost deferite justiției.

Procurorii Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați, cercetați în stare de libertate:

  • inculpatul  col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;
  • inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
  • inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
  • inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real;
  • inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul  cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul  plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. adj. şef BUZATU GEORGE, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. şef  (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

VĂ RECOMANDĂM ȘI:

5 ani de la violențele din 10 august. Nicolae Ciucă: „A fost un eșec al democrației noastre”

EXCLUSIV | Dosarul ”10 august”. Bătuți și buni de plată, soții Tocană contraatacă, după 5 ani, la Parchetul Militar: ”Nu s-a făcut niciun pas înainte”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Cea mai mare dezamăgire din viața lui Ilie Năstase. Are sufletul bucăți
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...